Tragedie în nord-vestul Franței, unde un șofer a intrat intenționat cu mașina într-o stație de tramvai de lângă gara din Caen. Bilanțul provizoriu indică doi morți și zece răniți, majoritatea fiind cetățeni străini. Potrivit oficialilor locali citați de AFP, toate victimele sunt bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 40 de ani, mulți fiind cetățeni străini (din țări precum Afganistan, Egipt sau Bangladesh). Atacatorul, un tânăr de 26 de ani originar din Rusia, a fugit de la locul faptei, dar a fost reținut ulterior la 20 de kilometri distanță.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru omor și vătămare corporală gravă, precizând că suspectul era cunoscut doar pentru infracțiuni rutiere și că, în acest stadiu al anchetei, nu există indicii ale unui act terorist.