Pensiile din România diferă substanțial de la un județ la altul, veniturile cele mai ridicate fiind înregistrate în București și în județele cu o puternică moștenire industrială. Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii pentru luna iulie, pensia medie la nivel național a atins valoarea de 2.821 de lei.
Bucureștiul conduce clasamentul cu o pensie medie de 3.581 de lei, iar Sectorul 1 stabilește recordul național cu 4.132 de lei. Capitala este urmată de județele Hunedoara, Brașov, Gorj și Constanța. Cele mai scăzute venituri medii ale pensionarilor se înregistrează în Botoșani cu 2.229 de lei, Vrancea și Vaslui. Fostele centre miniere și siderurgice din Valea Jiului, combinatele din Hunedoara sau Călan, exploatările din Gorj, generează astăzi pensii mari datorită salariilor ridicate din trecut. Totuși, din cauza dezindustrializării masive, aceleași județe au în prezent unele dintre cele mai mici salarii din țară și rate ale șomajului aproape duble față de media națională.
La nivel național, salariul mediu este dublu față de pensia medie. În schimb, în Hunedoara diferența dintre pensia medie și salariul mediu este de doar 700 de lei, iar în Gorj sub 1.400 de lei. Raportul este complet dezechilibrat de numărul pensionarilor, care depășește numărul salariaților activi.