Sfârșitul lunii august se apropie, iar acest lucru mi s-a părut un prilej bun să ne uităm în trecut și să ne amintim de episoade de istorie pe care rutina zilnică ne face să le uităm. Probabil cel mai important eveniment din această lună este eliberarea Parisului de către forțele Aliate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În urma debarcării cu succes pe plajele Normandiei, la 6 iunie 1944, forțele Aliate au intrat într-un impas de câteva săptămâni, blocate în luptele purtate pe un teren normand fragmentat de garduri vii dese, care avantaja apărarea germană Abia spre mijlocul lunii august frontul se deblochează: pe 15 august 1944 are loc Operațiunea Dragoon, o invazie navală franco-americană pe Coasta de Azur, în urma căreia orașe-cheie din sudul Franței, precum Toulon și Marseille, sunt eliberate în zilele următoare. În paralel, în nordul Franței, trupele germane se retrag în dezordine, din zona Falaise, între 16 și 19 august, iar prăbușirea acestui front deschide calea unui avans Aliat rapid spre restul țării.
În timp ce germanii, conduși de mareșalul Walther Model, se retrăgeau din nordul Franței înapoi spre Belgia, Rezistența pariziană a atacat garnizoana orașului pe 19 august. Vestea revoltei din Paris a ajuns în cele din urmă la publicul din America și Marea Britanie, iar generalul Dwight D. Eisenhower, comandantul suprem al forțelor Aliate, a decis să elibereze orașul. Pe 25 august, în urma intrării în oraș a Diviziei a 2-a Blindate a francezilor, Dietrich von Choltitz, comandantul german al orașului, s-a predat lui Jacques-Philippe Leclerc, comandantul diviziei, în prezența reprezentanților Rezistenței.
Pe 26 august, generalul Charles de Gaulle a condus o paradă triumfală pe Champs-Élysées, până la Catedrala Notre-Dame. Aceasta, victorie reprezintă, poate, prima fisură care va duce la căderea regimului nazist, pe 8 mai 1945.
Cu un an mai târziu după eliberarea Parisului, pe 6 august 1945, la ora opt și cincisprezece minute, un singur bombardier american va zbura deasupra orașului japonez Hiroshima. Data și ora rămân în istorie ca prima dată când omenirea a folosit o bombă nucleară pentru a distruge un oraș. Din păcate, același lucru se va întâmpla doar trei zile mai târziu, pe 9 august 1945, când un bombardier american va lansa o a doua bombă nucleară asupra orașului Nagasaki. Între 150.000 și 246.000 de oameni și-au pierdut viața în urma acestor bombardamente. Războiul se va opri abia pe 2 septembrie 1945.
Istoria există pentru a ne aminti despre greșelile noastre, dar și pentru a vedea cum putem să învățăm din acestea. Totuși, istoria nu este întotdeauna morbidă.
În data de 4 august 1901 se naște în New Orleans cântărețul de jazz Louis Armstrong.
Pe 6 august 1881 se naște în Lochfield, Scoția, Alexander Fleming. Acesta va descoperi penicilina, primul antibiotic, în 1928, urmând să primească Premiul Nobel pentru această descoperire în 1945.
Pe 13 august 1961 Cortina de Fier se concretizează odată cu închiderea granițelor dintre Berlinul de Est și de Vest.
Pe 16 august 1888 se naște faimosul T.E. Lawrence "al Arabiei" în Tremadoc, Țara Galilor. În timpul Primului Război Mondial, acesta va conduce o revoltă arabă împotriva Imperiului Otoman.
Orville Wright se naște pe 19 august 1871 în Dayton, Ohio. Împreună cu fratele său, Wilbur Wright, acesta va realiza primul zbor cu un avion cu motor.
Pe 22 august 1862 se naște compozitorul Claude Debussy în Saint-Germain-en-Laye, Franța. Acesta va pune primele cărămizi în formarea unui nou stil muzical numit impresionism.
Nu în ultimul rând, scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe se naște pe 28 august 1749 în Frankfurt. Este cel mai bine cunoscut pentru poemul său dramatic intitulat „Faust", completat în 1831.
Luna august este plină de istorie, după cum am observat, dar este clar că printre tragedii există și oameni care au schimbat literatura, muzica, medicina sau chiar modul în care ne mișcăm prin lume. Poate că tocmai acest contrast este motivul pentru care merită să ne oprim și să privim înapoi. Pentru că doar înțelegând trecutul, vom putea să construim viitorul.