Fermieri și crescători de animale din mai multe zone ale țării s-au mobilizat marți, 15 septembrie, pentru un protest în București. Manifestația nu este autorizată, iar autoritățile au instituit măsuri speciale de ordine publică. Crescătorii de animale au transmis Guvernului o serie de revendicări, acuzând restricționarea exporturilor de ovine și caprine, măsurile privind sacrificarea animalelor și faptul că despăgubirile nu au fost încă achitate.

12:27 – Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar două persoane au fost conduse la sediul Secției 4 de Poliție pentru verificări.

În urma incidentelor, trei persoane – doi bărbați de 49 și 61 de ani și o femeie de 53 de ani – au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, după ce au întâmpinat probleme respiratorii în urma expunerii la gaze lacrimogene. Niciuna dintre cele trei persoane nu a avut nevoie de transport la spital.

12:29 – Un grup de protestatari a blocat intersecția dintre bulevardele Ion Mihalache și Buzești, iar circulația rutieră a fost oprită în zonă. Jandarmii au intervenit pentru a împiedica înaintarea manifestanților către bulevardul Buzești.

După ce mai mulți protestatari au încercat să forțeze trecerea, jandarmii au folosit din nou gaze lacrimogene. Potrivit Jandarmeriei, acestea au fost utilizate „în mod gradual și proporțional cu situația creată”, pentru prevenirea escaladării incidentelor și protejarea persoanelor aflate în zonă. Forțele de ordine le-au cerut protestatarilor să respecte indicațiile jandarmilor și să evite comportamentele care ar putea duce la noi incidente.

12:34 – Alte două persoane au fost conduse la sediul Secției 4 de Poliție pentru verificări și stabilirea eventualelor măsuri legale.

15:45 – Un alt protestatar a fost luat de către jandarmi. Ceilalți manifestanți au pornit în fugă după forțele de ordine care îl escortau.

Protestul continuă și la această oră.