Țigara aproape terminată, aproape fumată până la filtru , așteaptă în scrumieră , pentru a fi terminată , pentru a avea un scop in final. Dar care e cu adevarat scopul ei ? De a distruge omul care o fumează, în timp ? De a-i satisface nevoile și de a-i oferi acel moment de repaus de la tot ce se intamplă in viața sa? Sau de a-i fi pur si simplu o distragere temporară ?
Adevărul este că , în final , distruge , dar în același timp este și distrusă. Este o sabie cu două tăișuri , în același timp rămâne doar scrum din ea , nimic din ce a fost , dar și ea la rândul ei este distructivă. O dată va deveni de două ori , care va deveni a treia oară , si tot așa pănă nu mai rămâne nimic , nici din ea, dar nici din oamenii din jurul ei .
Un fum , două , trei , ciclul se repetă , țigara rămâne aceeași , efectele din urma ei , aceleași . Oamenii din jur diferiți , însă rezultatul este mereu la fel. Singura diferență dintre mine si această țigară aproape fumată este că țigara , spre deosebire de mine, este dorită, cu toate că se știe efectul negativ pe care îl are . Eu , în schimb , nu .
De aceea nu mă pot compara in totalitate cu o țigară , dar asemănarea cea mai mare este faptul că și eu , la rândul meu , distrug . Pe mine , pe alții , tot ce mă înconjoară. Și ce rămâne din mine ? Scrum. Ard atât de tare pe interior încăt se simte ca un foc continuu , care lasă în urma lui doar scrum , nimic din ce a fost , totul denaturat , totul preschimbat in cenușă .
O sa ard ușor, ușor până nu o să mai rămână nimic din mine , nici măcar scrum .