După o zi lungă de muncit câmpul Ion se așază la umbra bătrânei sălcii pentru a-și lua prânzul. Își scoate din traistă o bucată de brânză, o turtă uscată și burduful cu bere, o masă slabă, dar singura pe care și-o poate permite după perioada grea prin care a trecut. Își potolește rapid setea și, oftând, grăiește către salcie:
– Cât aș da să fiu și eu ca tine, să nu duc grija zilei de mâine, să nu trăiesc cu frica de a nu avea cu ce să îmi hrănesc familia...
Mai ia o gură din burduf uitându-se la jocul frunzelor în vânt. Și-a făcut un obicei din a se descărca prin a vorbi cu pomul de la hotarul terenului pe care îl muncea pentru biserică.
– Dar Ion, cât de mare poți avea familia? După fiecare recoltă ai destule grâne pentru un sat întreg, fiul tău are grijă de zeci de vaci pe lunca de după lac. De ani de zile te văd în același ciclu, produci pentru o mulțime și nu ai nimic pentru tine. Cât de mult poți să consumi? Cât de mare îți e foamea?
– Păi vezi tu, Salcie, ce produc nu este al meu, nu am drept decât la o parte infimă din roadele sudorii mele.
– O parte din munca ta? Cine altcineva poate fi îndreptățit să-ți mănânce grânele? Împarți cumva cu satul? Vă ajutați între voi?
– Nu împart cu satul, dau taxa bisericii. Vezi tu, pământul este al lor, eu lucrez pentru ei și la schimb primesc 2 arginți și pot să păstrez a zecea parte din ce am crescut.
– Pământul este al bisericii? Cum adică? Nu văd vreo biserică pe aici.
– Biserica deține câmpul acesta.
– Și pământul cum a ajuns să fie al lor? Cine a decis că ei au dreptul asupra câmpiei?
– Ei l-au cumpărat de la boierul care l-a avut înainte.
– Cum pot deține ei ceva pe care nu-l ating vreodată? Te-am văzut numai pe tine muncind pământul, și înainte pe tatăl tău, și înainte pe tatăl lui. Nu am văzut vreodată vreun părinte călcând măcar pe aici, nu mai zic de dat cu sapa, cât despre straie boierești nici atât.
– Așa este orânduirea Salcie, eu muncesc pentru ei și ei mă plătesc cu arginți.
– Ai zis și mai devreme de arginți, ce sunt aceștia? Îți potolesc foamea sau îți țin de cald?
– Cam așa... dau arginți drept plată la piață când îmi cumpăr haine, îi ofer zidarului ca să îmi ridice casa.
– Eu de aici îi văd și pe ceilalți vecini ai tăi. Tu ai terminat de muncit, câțiva au terminat chiar înaintea ta, dar alții încă trudesc în soare. De ce nu vă ajutați între voi?
După o pauză lungă Ion răspunde:
– Nu știu Salcie... nu știu...